Les sources du droit roumain (document en roumain)

DREPT ROMAN

Curs 5: Izvoarele dreptului roman (continuare)

3. EDICTELE MAGISTRAȚILOR

Cele mai importante sunt edictele pretorilor. Romanii au vrut sa extindă sfera de reglementare a dreptului civil prin cale procedurală, întrucât devine drept subiectiv. Romanii au creat drept subiectiv și prin legi, și prin mijloace procedurale. Totodată, pretorul a reușit să creeze noi instituții care s-au constituit în drept pretorial la sfârșitul republicii.

Edictul pretorului era valabil 1 an, dar in fapt, anumite dispoziții, adică cele ce se dovedeau utile, erau preluate si de pretorii.. , iar aceste preluări succesive se fixau definitiv în corpul edictului. De aceea, Cicero spunea că pe vremea sa edictul era format din 2 părți: edictum vetus (translaticium) și edictum novus (pars nova). În edictum vetus erau cuprinse acele dispoziții care treceau de la un pretor la altul, pe când în edictum novum erau cuprinse noile dispozitii.

Sistematizarea edictului pretorului

Activitatea creatoare a pretorului a ajuns la apogeu în epoca lui Cicero. Mai târziu însă, în epoca clasică, împăratul Hadrian i-a ordonat lui Salvius Iulianus să modifice edictul pretorului și să-i dea o formă definitivă, de la care viitorii pretori nu se mai puteau abate. Din acel moment, activitatea creatoare a pretorului a încetat, iar edictul modificat este denumit edictum perpetuum (edict permanent). Nici acesta nu ni s-a păstrat, deoarece a fost distrus de vandali. De aceea, în epoca modernă, s-a pus problema reconstituirii sale, pe baza fragmentelor din lucrările jurisconsulților care au corectat edictum perpetuum. Acestea au ajuns la noi prin intermediul operei legislative a împăratului Justinian. Cea mai bună reconstituire a edictului perpetuu aparține romanistului german Otto Lenel. Potrivit acestei reconstituiri, edictum perpetuum cuprindea 4 părți:

1. Despre organizarea proceselor

2. Mijloace procedurale de drept civil

3. Mijloace procedurale de drept pretorian

4. Despre executarea sentintei

Raportul dintre dreptul civil și dreptul pretorian

Față de faptul că dreptul pretorian s-a constituit în opoziție cu dreptul civil, s-a pus problema definirii raportului dintre dreptul civil pe de o parte și dreptul pretorian pe de altă parte. Pentru a se defini acest raport, s-a pornit de la 2 vechi principii:

• pretorul nu poate crea drept (praetor ius facere non potest)

• dreptul pretorian este vocea vie a dreptului civil.

În aparență, cele 2 principii se contrazic, dar în realitate, ele se completează, pentru că afirmația ca pretorul nu poate crea drept trebuie înțeleasă în sensul că pretorul nu poate crea norme de drept civil, pentru că dreptul civil este creat numai de popor prin adoptarea unor legi.

Cu toate acestea, pretorul poate influența evoluția dreptului civil, după cum rezultă din definiția dreptului pretorian: Ius praetorium est quod praetores introduxerunt adiuvandi vel supplendi vel corrigendi iuris civilis gratia propter utilitatem publicam (Dreptul pretorian este cel creat de pretori pentru a sprijini dreptul civil, pentru a-l completa și corecta într-o conformitate cu binele public).

Dreptul pretorian influențează dreptul civil pe 3 căi:

• Adiuvandi iuris civilis gratia – pretorul influențează în așa măsură dreptul civil, încât acesta se extinde

• Supplendi iuris civilis gratia – pretorul completează dispozițiile dreptului civil cu noi dispoziții, ajungând astfel la soluții pe care legea nu le putea avea în vedere în momentul adoptării sale

• Corrigendi iuris civilis gratia – atunci când constată că anumite dispoziții ale dreptului civil sunt anacronice, pretorul le desființează.

În epoca împăratului Justinian, diferența dintre dreptul civil și dreptul pretorian s-a estompat.

4. JURISPRUDENȚA

Reprezintă știința dreptului roman, creată de jurisconsulți prin interpretarea dispozițiilor din vechile legi. Jurisconsulții romani erau oameni de știință, dar nu erau practicieni, desfășurându-și activitatea de cercetare din propria inițiativă și pe cont propriu. Activitatea jurisconsulților era într-atât de apropiată, încât Cicero spunea: domus iuris consulti totius oraculum civitatis (casa jurisconsultului este oratorul întregii cetăți).

Jurisprudența sacrală

Până în anul 301 î.Hr., jurisprudența a avut un caracter sacral, religios, deoarece la adoptarea Legii celor 12 table, nu au fost publicate toate dispozițiile de drept procesual, mai precis nu au fost publicate zilele faste și formulele solemne ale proceselor, acestea rămânând apanajul pontifilor.

Jurisprudența laică în epoca veche

În anul de grație 301 î.Hr., un dezrobit al lui Appius Cladius Caecus, Gnaeus Flavius a divulgat și zilele faste și formulele solemne, afișându-le în forum. Publicarea zilelor faste și a formulelor marchează momentul laicizării jurisprudenței. Până în sec I î.Hr., jurisprudența laică a avut un caracter empiric, întrucât jurisconsulții ofereau consultații numai în legătură cu textele din …care se aplica la anumite cazuri, precum si in leg cu formulele solemne pe care părțile trebuiau să le pronunțe cu ocazia judecării proceselor. Ulterior acestui moment însă, jurisprudența dobândește un caracter științific, deoarece jurisconsulții se ocupau de formularea unor principii juridice și sistematizau întreaga materie supusă cercetării pe baza acelor principii. Cu toate că jurisconsulții nu erau practicieni, activitatea lor de cercetare avea importante implicații practice, desemnate prin termenii: respondere, cavere și agere.

• Respondere = consultațiile pe care jurisconsulții le ofereau celor interesați în cele mai diverse probleme de drept

• Cavere = consultații oferite în legătură cu forma actelor juridice

• Agere = consultații oferite judecătorilor în legătură cu soluționarea proceselor

Jurisprudența în epoca clasică

În epoca clasică,

...