Exerciţiul didactic
Commentaire de texte : Exerciţiul didactic. Recherche parmi 300 000+ dissertationsPar zamas • 16 Janvier 2013 • Commentaire de texte • 644 Mots (3 Pages) • 818 Vues
Exerciţiul didactic constituie o situaţie complexă, în care cunoaşterea anterioară cumulată este mereu pusă la
proba faptelor, fiind obligatoriu contextualizată sau resituată în concordanţă cu realităţile ce se ivesc. înainte de a
trece la treabă, trebuie să cunoşti destule în legătură cu ceea ce te aşteaptă, cu specificitatea actorilor pe care îi
antrenezi, cu posibilităţile sau limitele fireşti ale gesticulaţiilor la care recurgi, cu reverberaţiile actelor pe care le
provoci. Reflecţia teoretică joacă rolul unui prealabil pentru gestionarea nimerită a practicii educaţionale. Cei
care minimalizează sau repudiază teoreticul, crezând că totul se învaţă din mers, au şanse reduse de a deveni
buni practicieni în materie de educaţie.
Unul dintre aceste prealabile îl constituie cunoaşterea de ordin psihologic - mai exact „lecturarea", înţelegerea şi
semnificarea psihologică a situaţiei educaţionale, cu toate componentele şi interacţiunile care o compun.
Educaţia nu se reduce la un travaliu pur tehnic, strategic, de bună alternare metodică pentru a transfera nişte
cunoştinţe sau a forma conduite, ci presupune şi reformare umană, „tulburare" a unei ordini sau a unui dat
natural (nedesăvârşit uman?), intervenţie psihologică asupra unor persoane sau grupuri de o specificitate cu totul
aparte. Faptele educatorului (neutre, obiective?) se reflectă înzecit în „rezonatorul" sufletesc al elevului, care,
asemenea unui pacient, aşteaptă inocent adevărul şi salvarea...
Pe linia acestei capacitări merge şi lucrarea Dorinei Sălăvăstru, ce-şi propune explicit introducerea educatorilor,
a celor „consacraţi" sau în devenire, în problematica psihologică a educaţiei. întreprinderea nu este uşoară dacă
avem în vedere atât reţinerea funciară a educatorilor faţă de teorie, subtilitatea şi evanescenţa proceselor invocate
sau tratate, cât şi multiplicitatea poziţionărilor teoretice, derutante uneori. Să mai observăm că cercetarea de
ordin psihologic serveşte drept catalizator al înnoirilor abordărilor în ceea ce priveşte intervenţiile educaţionale
propriu-zise, situate a posteriori constatării psihologice, din „avalul" cunoaşterii stricte: pe baza a ceea ce se
observă sau ce se ştie despre „obiectul" educaţiei (copilul, tânărul) se construiesc şi noi demersuri tactice,
metodice, de fasonare a persoanei în consens cu ceea ce poate deveni ea.
Trebuie spus că teoretizarea prezentă vine după un travaliu consistent de ordin practic al autoarei, în calitate de
dascăl
...